Amenzi de peste 190.000 de lei și 28 de permise suspendate în minivacanța de Revelion, în județul Brăila

Minivacanța de Revelion s-a desfășurat fără evenimente grave în județul Brăila, însă forțele de ordine au fost mobilizate permanent pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței rutiere. În intervalul 30 decembrie – 4 ianuarie, polițiștii au intervenit la peste 200 de sesizări ale cetățenilor, majoritatea primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Peste 740 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au acționat zilnic, desfășurând mai mult de 60 de acțiuni preventive. În total, au fost gestionate 210 solicitări, dintre care 178 au fost apeluri de urgență, obiectivul principal fiind prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului de accidente rutiere.
În urma activităților de control, polițiștii au aplicat aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 190.000 de lei. Totodată, 28 de conducători auto care au pus în pericol siguranța traficului au fost scoși din circulație, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce. De asemenea, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare ale unor autovehicule care nu îndeplineau condițiile legale de siguranță rutieră.
Tânăr reținut după ce a condus fără permis și sub influența alcoolului
La data de 4 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 19 ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului. Acesta a fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale, produs pe DN2B, la ieșirea din orașul Ianca.
În urma verificărilor, s-a stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, iar testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. După administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Acțiuni intensificate pentru depistarea șoferilor sub influența alcoolului
Peste 90 de polițiști rutieri au acționat cu aparatura din dotare – radar, etilotest și drugtest – pentru depistarea conducătorilor auto care au depășit limitele legale de viteză sau au condus sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
Astfel, în dimineața zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 9:40, o femeie de 45 de ani din Brăila a fost depistată în trafic pe Calea Galați, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost transportată la spital pentru recoltarea probelor biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.











