Controale rutiere în Brăila și Ialomița: zeci de sancțiuni și permise suspendate în doar câteva ore

Polițiștii rutieri din Brăila și Ialomița au desfășurat o amplă acțiune comună pentru prevenirea accidentelor, vizând în special șoferii care circulă cu viteză excesivă sau efectuează depășiri periculoase.
Acțiunea a avut loc pe 20 martie, în intervalul 15:00 – 18:00, fiind organizată sub forma unui „releu” între echipajele din cele două județe. Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, împreună cu cei din Ialomița, au monitorizat traficul cu aparate radar și au intervenit acolo unde au fost constatate abateri de la legislația rutieră.
În urma verificărilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002. Bilanțul acțiunii indică 7 amenzi pentru depășirea vitezei legale și 2 pentru depășiri neregulamentare.
De asemenea, polițiștii au dispus reținerea a 5 permise de conducere: trei pentru viteză excesivă și două pentru depășiri periculoase, măsuri considerate esențiale pentru prevenirea unor evenimente rutiere grave.
Pe lângă activitatea de sancționare, oamenii legii au desfășurat și acțiuni preventive în mediul rural, unde au stat de vorbă cu bicicliști și conducători de atelaje hipo. Aceștia au primit recomandări privind circulația în siguranță și materiale informative menite să reducă riscul de accidente.
Autoritățile anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în încercarea de a responsabiliza participanții la trafic și de a crește gradul de siguranță pe drumurile publice.











