Atac șocant în Viziru: copil de 10 ani rănit cu cuțitul de un coleg, 24 de cicatrici după o joacă

O simplă joacă între doi copii de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, s-a transformat într-un incident violent. Andrei, copilul care a refuzat să-i împrumute prietenului său o Kendama, a ajuns acasă cu 24 de cicatrici provocate de atacul colegului său.
Medicii de la Spitalul „Sf. Ioan” din Galați au intervenit prompt și l-au tratat pe Andrei, care a fost externat după ce săptămâna trecută a fost adus în stare critică și operat de urgență. Potrivit cadrelor medicale, situația a fost extrem de gravă: băiatul a fost găsit în zăpadă de un vecin, iar chirurgii au muncit ore întregi pentru a-i evalua și trata rănile cauzate de cuțitul mânuit cu furie de celălalt copil.
Agresorul: un copil fără antecedente
Incidentul a șocat comunitatea, deoarece agresorul este descris ca un copil liniștit, fără antecedente, crescut de mamă. Furia momentului, declanșată de un simplu refuz, a dus la un atac extrem de grav. Conform legii, la 10 ani, copilul nu poate fi tras la răspundere penal.
Sprijin psihologic pentru familii
Următoarea etapă va fi una psihologică: specialiștii DGASPC Brăila vor oferi consiliere ambelor familii – pentru a ajuta victima să gestioneze trauma și pentru a sprijini familia agresorului să înțeleagă și să corecteze comportamentul periculos al copilului.











