Rețea de trafic de droguri destructurată la Brăila: un bărbat arestat preventiv, o femeie în arest la domiciliu

O amplă acțiune desfășurată de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, în colaborare cu procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, a dus la documentarea activității infracționale a trei persoane implicate în trafic de droguri de risc și de mare risc.

Doi dintre suspecți, un bărbat și o femeie, sunt cercetați pentru trafic de droguri și pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Față de o a treia persoană, anchetatorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Conform anchetei, în intervalul august 2025 – februarie 2026, cei doi ar fi desfășurat activități constante de procurare, deținere și comercializare a unor substanțe interzise pe raza județului Brăila. Este vorba despre canabis, amfetamină, cocaină, dar și despre substanțe psihoactive precum 3 CMC („cristal”) și 4 BMC. Drogurile ar fi fost vândute direct consumatorilor, la prețuri cuprinse între 70 și 500 de lei doza.

Din materialul probator administrat rezultă că cei doi ar fi acționat coordonat și ar fi asigurat inclusiv aprovizionarea celei de-a treia persoane cercetate, care, în cursul anului 2025, ar fi distribuit la rândul său diferite cantități de droguri către consumatori din județ.

Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au reușit să indisponibilizeze o parte din substanțele interzise tranzacționate. Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă ce vor fi utilizate în continuarea cercetărilor.

La data de 25 februarie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului și a femeii. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Brăila a admis propunerea de arestare preventivă pentru bărbat, în timp ce față de femeie a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Operațiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați și al jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila.

Ancheta este în desfășurare, autoritățile urmărind documentarea completă a activității infracționale și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button